Free Moldova

Stiri si comentarii legate de vechiul pamant romanesc de peste Prut

Mai bine “mucos” si “obraznic” decat fals anti-comunist!

De cateva luni “respiram” in Republica Moldova o democratie fragila, sau un inceput de democratie, cert este ca nu mai exista acea teama in a spune ceea ce gandesti si nici jurnalistii nu mai sint haituiti, ca in perioada de dinaintea caderii comunistilor. Asistam la revigorarea unui organism care isi revine dupa o lunga perioada de boala crunta, un organism despre care nimeni nu mai spera ca va mai sufla vreodata. Nu am mai intrat de ceva vreme pe acest blog pentru a mai posta ceva, considerand ca mica mea contributie prin ceea ce am scris, la aducerea unei stari de inceput de normalitate, ar trebui sa se mai domoleasca un pic si sa lase locul energiilor emergente ale tinerilor din Moldova care redescopera dreptul de a gandi si exprima liber.

Si totusi, am constatat de ceva vreme ca socotelile cu trecutul nu s-au incheiat. Comunismul in Moldova nu se da batut cu una, cu doua, si profitand de faptul ca AIE actioneaza mai prudent sau tinand cont de procedurile specifice democratiei, reactioneaza virulent, atacand pe toate fronturile incercarile noului guvern de a restabili normalitatea. Sa nu va inchipuiti acum ca in graba lor, comunistii actioneaza doar direct. Avem de-a face cu diferite atacuri din partea unor reprezentanti PCRM si PPCD, adresate electoratului lor fidel, cat si cu atacuri voalate, ascunse sub mantia asa-zisei “dezamagiri” (tactica aplicata in perioada electorala de propagandistii PPCD pe site-urile principale de stiri) fata de actuala conducere a unor persoane care se pretind mari aparatori ai “romanismului”, reprezentanti ai unei asa numite “opozitii constructive”, care cu o vivacitate demna de o cauza mai nobila, vaneaza fiecare prilej de a lovi fie in actualii reprezentanti ai AIE, fie in politica celor de la Bucuresti. Tipul acesta de abordare bate cu atat mai mult la ochi, cu cat articolele cu pricina sint preluate frecvent de ppcd-istii de la Flux, intr-un sincron care nu poate sa scape celor care urmaresc si acea pseudo-agentie de stiri.

Toate bune si frumoase: nu am zis niciodata ca daca la putere vine un nou regim, care se angajeaza pe drumul aducerii Moldovei in Europa, nu inseamna ca e scutit de critici, atunci cand ele se impun. Critica e intotdeauna binevenita, ea este cea care ne ajuta sa corectam defecte si actiuni nedorite, cu sau fara intentie. Nu am zis niciodata ca fie d-l Ghimpu, fie d-l Basescu, fie d-l Filat, fie d-l Boc, fie d-l Chirtoaca, respectiv alti reprezentanti PDL din Romania (pentru aceste persoane se regasesc, de la articol la articol, in postarile d-nei la care ma refer) nu sint persoane CRITICABILE. Eu cel putin nu cunosc vreo persoana politica PERFECTA. Foarte bine, haideti sa criticam. Dau eu startul daca vreti! Dar domnilor, exista doua feluri de critici: una cu adevarat “constructiva”, facuta din bune intentii, facuta fara patima si cu oarecare calm, limbaj civilizat, echilibru (cum este de exemplu cea a lui Alex Cozer, care pe blog-ul sau nu ezita sa isi afiseze opinii critice la adresa unor politici din Alianta sau din PLDM, chiar daca el insusi este membru al acestui partid), si reversul, critica venita din ura viscerala, invidie, rivalitate politica, interese meschine. Iata de ce am preferat sa intru si sa imi expun si eu umila mea parere pe blog-ul unei doamne care cel putin la nivel declarativ, se pretinde a fi adepta a democratiei, si vajnica aparatoare a drepturilor omului in Moldova.

De cate ori am considerat necesar, am lasat opiniile mele pe acel blog, de cele mai multe ori contrare celor pe care dansa le emitea. Am incercat sa trec peste jignirile frecvente pe care (din nerabdare? din lipsa de argumente? din lipsa de curtoazie, ca sa nu ii spun altfel..) le-a proferat la adresa mea: am fost numit pe rand: “manipulator“, “mucos“, “obraznic” (desi m-am abtinut sa ii raspund in aceeasi maniera), numai cateva pe care mi le amintesc in acest moment, si amenintat ca mi se vor sterge comentariile, recent amenintat si cu “datul in judecata”. Da, ati citit bine: datul in judecata. Am ajuns atat de “important” si de deranjant incat Jay reprezinta un “pericol personal”, care ar putea fi “linistit” si facut sa isi tina gura inchisa prin intimidari cu actiuni in judecata. Genul de actiuni pe care le intalnim si pe aici prin Romania, ale unor politicieni care cred ca daca ameninta cu judecata, ii descurajeaza pe jurnalisti sa mai vorbeasca.

Asa intelege stimata doamna democratia pe care zice ca o apara. Asa intelege dansa libertatea de opinie. Asa vede dumneaei “critica constructiva” si pluralismul de opinii. El e bun doar atunci cand ele rezoneaza cu propriile dumneaei opinii, iar atunci cand sint contrare, devii automat “manipulator” si dusman personal numarul unu.

Tin sa o informez pe d-na Pavlicenco un fapt: interzicerea mea pe blog-ul dvs nu o sa ma faca sa imi retin opiniile si nici prin amenintari nu veti obtine ceva. Tehnica pumnului in gura nu are si nu va avea vreodata efect asupra mea. Sinteti si dvs persoana CRITICABILA si avem tot DREPTUL sa ne exprimam pe marginea actiunilor dvs. In orice democratie exista opinii diferite si nu prin suprimarea lor veti reusi sa va impuneti punctul de vedere. Altfel, riscam sa re-editam niste momente de trista amintire din istoria recenta a Romaniei, cand tovarasul Iliescu, iritat de intrebarea unui jurnalist, il numea pe acesta “animal” (e deja cunoscut momentul cu “Mai, animalule!”) sau episodul Piata Universitatii cand acelasi personaj ii cataloga pe studentii veniti sa protesteze “golani“.

Ei bine, d-na Pavlicenco..daca dvs considerati ca a spune o parere – intamplator diferita de a dvs – reprezinta un act al unui “mucos” sau “obraznic“, daca a gandi liber inseamna “manipulare“, dati-mi voie sa imi arog cu mandrie aceste calificative, in acelasi mod in care tinerii care erau mai tarziu batuti de minerii lui Iliescu si-au pastrat titulatura de “golani“, simbol al luptei pentru libertate. Blocandu-mi comentariile, fara sa mentionati asta pe blog, asa cum ar fi fost normal, ca sa stie lumea de ce nu mai apar opiniile mele, ati dat dovada de lasitate si faptul ca nu suportati parerile incomode.

Drept urmare, ma inchin cu aleasa consideratiune si va asigur ca veti mai auzi de mine. Daca dvs nu ma vreti, eu va vreu (spunea un celebru personaj), cel putin cata vreme voi constata ca in loc sa puneti umarul la edificarea si consolidarea fragilei democratii din Moldova, dvs veti continua cu obstinatie, in baza unei uri care deja depaseste limitele unei simple critici, sa loviti si sa incercati sa daramati ceea ce niste tineri au obtinut cu greu, chiar cu viata lor, dupa 7 aprilie.

P.S. Mentionez, pentru cei care vor lasa comentarii, ca accept diversitatea de opinii, insa imi rezerv dreptul de a elimina eventuale cuvinte licentioase sau insulte la adresa mea sau a vizitatorilor acestui blog. Comentariile sint moderate si apar in maxim o zi. Dar apar, nu sint blocate, ca pe blog-ul d-nei Pavlicenco.


Advertisements

10/03/2010 Posted by | Uncategorized | 8 Comments